Relația cu celălalt

Iubirea, cuplul, părinții, copiii, frații, prietenii: legăturile în care ne regăsim și în care, uneori, ne pierdem.

Multe dintre suferințele noastre au o formă relațională. Nu ne doare doar ceea ce ni se întâmplă, ci și felul în care ceilalți sunt, sau nu sunt, alături de noi.

Felul în care iubim, ne certăm sau ne despărțim astăzi poartă urmele primelor noastre legături. Nu pentru că trecutul ar fi o condamnare, ci pentru că ceea ce nu a putut fi înțeles la timp se repetă pentru a putea fi, în cele din urmă, înțeles. În cabinet vom încerca să descoperim împreună ce vine din urmă, din relațiile noastre primare, din traumele neștiute, ce căutăm inconștient în celălalt și ce evităm. Poți veni singur/ă sau însoțit/ă de partener/ă.

Relația de iubire

Iubesc pe cineva care nu mă iubește

O iubire neîmpărtășită doare de două ori, pentru că celălalt nu răspunde și pentru că trezește o întrebare mai veche: „sunt demn de iubire?”. Uneori ne atrag tocmai cei care nu pot fi prezenți: de la ei încercăm să câștigăm ce ne-a lipsit, demult, în copilărie. Le dăm tot și, în cele din urmă, rămânem săraci. A înțelege asta te ajută să îți iei înapoi ce ai pus în celălalt și să faci loc unei iubiri care îți răspunde.

Repet mereu aceeași poveste

Alți oameni, aceeași poveste: un început intens, sentimentul că de data asta e altceva, apoi aceeași dezamăgire. Fără să știm, alegem parteneri alături de care putem juca din nou aceeași poveste veche, în speranța că de data aceasta se va termina altfel. Sau că vom înțelege și accepta. Iubire și dezamăgire →

Nu reușesc să intru într-o relație sau să rămân în ea

Îți dorești apropierea și, în același timp, apropierea te sperie. A fi aproape poate însemna să te pierzi în celălalt; a fi departe, să rămâi insuportabil de singur. Între aceste două frici, relațiile se termină înainte să înceapă. Singurătatea poate fi o alegere; dar atunci când nu este, ea merită înțeleasă.

Când cuplul se îndepărtează

Ne certăm mereu pentru același lucru

Aceeași ceartă, cu alte pretexte: banii, treburile casei, copiii, cine decide. O ceartă care se repetă nu este despre subiectul ei, ci despre ceva ce nu se poate spune direct: nevoia de a fi văzut, de a nu mai duce totul singur. Uneori fiecare îl vede pe celălalt prin ochii unei povești mai vechi, iar cearta are loc, de fapt, între fantomele fiecăruia. Consiliere de cuplu →

Trăim unul lângă altul, dar nu mai suntem împreună

Vorbiți doar despre logistică, fiecare trăiește în lumea lui, iar singurătatea în doi poate fi mai grea decât singurătatea reală. Distanța nu vine din lipsă de iubire, ci din acumulare de temeri nespuse, dezamăgiri neiertate, furii acoperite de tăcere. Distanța poate fi și un pact nerostit: fiecare îl ține pe celălalt la distanță de o parte din sine de care este înfricoșată. Tăcerea ferește relația de conflict, dar și de apropiere și o golește astfel, încet, de viață. Consiliere de cuplu →

Familiile noastre se amestecă între noi

Părinți sau socri care au mereu o părere, un partener care nu reușește să pună o limită față de propria familie. Fiecare aduce în cuplu loialități nevăzute față de familia din care vine. A construi o familie nouă înseamnă să te desprinzi de cea veche fără să o trădezi, un drum pe care trebuie să învățăm să îl parcurgem.

Sexualitate și intimitate

Nu mai simt dorință

Dorința nu dispare fără motiv. Uneori se retrage după ce s-a instalat distanța sau după o rană care nu a fost spusă. Alteori partenerul devine „familie”: tandrețea crește, dar dorința are nevoie de o anumită distanță, de un celălalt care nu îți aparține pe de-a-ntregul. Lipsa dorinței poate spune ceva despre relație, dar și despre tine: oboseală, tristețe, un doliu sau o furie care nu își găsește altă exprimare.

Nu am orgasm

Plăcerea cere un anumit abandon: să renunți, pentru o clipă, la control și să te lași în seama celuilalt. Pentru unii oameni tocmai acest abandon este greu, din cauza rușinii, a unei vinovății învățate demult, a fricii de a te pierde sau a unor experiențe care au lăsat urme. Uneori dorința nu lipsește, ci e oprită de un judecător interior care interzice și pedepsește dinainte. Iar corpul spune ceea ce cuvintele nu pot spune. Primul pas este un consult medical; al doilea, un loc în care se poate vorbi despre toate acestea fără rușine.

Nu reușim să vorbim în limbajul corpului

Unii parteneri se înțeleg bine în cuvinte și se pierd în intimitate. Corpul are propria lui limbă, învățată foarte devreme: cum am fost ținuți în brațe și priviți, ce am aflat despre plăcere și despre rușine. În cuplu, fiecare vine cu propriul dialect. A-l înțelege pe al tău și pe al celuilalt, fără vină și fără judecată, poate deschide un drum pe care cuvintele singure nu îl pot face. Consiliere de cuplu →

Când relația se rupe

Gelozia îmi otrăvește relația

Verificarea telefonului, întrebările care nu se mai opresc, frica permanentă că celălalt va pleca. O parte din gelozie ține de orice iubire. Alta vine dintr-o frică mai veche de abandon sau din propriile dorințe, pe care nu le recunoaștem și le vedem, în schimb, la celălalt. Când înțelegi de unde vine, gelozia își pierde puterea.

M-a înșelat

A afla că ai fost înșelat clatină nu doar încrederea în celălalt, ci și încrederea în tine. Pe lângă nedreptatea trădării, se deschide o rană și mai profundă: că nu ai fost de ajuns. Mai mult, îți rezonează durerea, foarte veche, de a fi lăsat pe dinafară de către alți doi. Vindecarea cere timp; drumul nu poate fi scurtat și nu trebuie parcurs fără ajutor. Infidelitatea →

Iubesc două persoane

A iubi două persoane nu este doar o dilemă morală. Este adesea o formă de a nu alege: între loialitate și dorință, între siguranță și viață, între două părți ale tale care nu încap în aceeași relație. Consilierea nu judecă și nu decide în locul tău; te ajută să înțelegi ce cauți în fiecare dintre cele două legături. Infidelitatea →

Nu știu dacă să rămân sau să plec

A iubi și a fi furios pe aceeași persoană, a vrea să pleci și a te teme de gol: această ambivalență nu înseamnă că ceva e greșit cu tine, ci că legătura e prețioasă și în același timp dureroasă. Decizia îți aparține. Consilierea te ajută să o iei cu mai multă claritate, nu din confuzie, din vinovăție sau din teamă. Despărțirea →

M-a părăsit

Despărțirea pe care nu ai ales-o lovește de două ori: pierzi persoana și, odată cu ea, o parte din imaginea despre tine. Telefonul la care te tot uiți, întrebările fără răspuns, imposibilitatea de a uita arată că o parte din tine nu a acceptat încă plecarea. Abia după ce pierderea a fost jelită, iubirea se poate desprinde de cel plecat. Despărțirea → · Doliu și pierdere →

Relația îmi face rău, dar nu pot să plec

Critica, controlul, senzația că tu ești mereu de vină, și totuși nu reușești să pleci sau te întorci de fiecare dată. Nu este slăbiciune. De multe ori suntem legați nu de ceea ce ne face bine, ci de ceea ce ne este cunoscut: o legătură dureroasă poate părea mai suportabilă decât golul. Ceea ce este înțeles poate fi însă, încet, transformat.

Mi-e teamă de partenerul meu

Atunci când în relație există violență, fizică, verbală, economică sau psihologică, consilierea de cuplu nu este cadrul potrivit. Primul pas este siguranța ta, iar eu te pot ajuta să găsești resursele potrivite. În caz de pericol imediat, sună la 112.

Relația cu ceilalți

Nu mai pot vorbi cu părinții mei

Părinți care îmbătrânesc, roluri care se inversează, reproșuri vechi nespuse, nevoia de a le fi pe plac chiar și la patruzeci de ani. Ne desprindem de părinți nu când plecăm de acasă, ci când putem să-i vedem așa cum sunt: nici idealizați, nici vinovați pentru totul. Abia atunci devine posibil să vorbim din nou cu ei.

Copilul meu s-a îndepărtat de mine

Copilul care nu mai vorbește cu tine, adolescentul care trântește ușa, copilul adult care a plecat departe sau a ales altceva decât ți-ai fi dorit. A-ți lăsa copilul să plece fără să-l pierzi este una dintre cele mai grele sarcini ale unui părinte; ea trezește adesea amintirea propriilor despărțiri. Copilul → · Adolescentul →

M-am certat cu fratele meu sau cu sora mea

Rivalitatea care nu s-a stins, moștenirea care v-a despărțit, fratele sau sora despre care s-a spus mereu că „e bine”, sau dimpotrivă, că e problema familiei. Frații sunt primii noștri rivali și primii noștri aliați: între ei se împarte iubirea părinților, locurile și bunurile și, mai târziu, grijile. Când fratele sănătos devine invizibil →

Prietenii s-au îndepărtat

Prietenia care s-a răcit fără explicație, singurătatea printre oameni, dificultatea de a te apropia de cineva sau de a-l păstra aproape. Paradoxal, capacitatea de a fi singur fără să te simți părăsit se învață în prezența cuiva; tot ea face posibilă apropierea de ceilalți fără teama de a te pierde. Merită întrebat nu doar ce s-a întâmplat cu ceilalți, ci și cum ești tu alături de ei.

Sunt timid

Îți dorești să fii printre oameni și, totuși, te retragi: nu spui ce gândești, nu faci primul pas, te simți privit și judecat. Timiditatea poate ascunde o dorință puternică de a fi văzut și apreciat, de care îți este, în același timp, rușine. A o înțelege îți poate da curajul să te arăți așa cum ești. Anxietate →

Relațiile de la muncă mă consumă

Un șef în fața căruia te simți din nou copil, un coleg care îți ocupă gândurile și după program, o echipă în care tensiunile nu se spun direct. La muncă ducem și vechile noastre relații: cu autoritatea, cu rivalitatea, cu nevoia de recunoaștere. Când o relație de la muncă te atinge mai tare decât ar trebui, de obicei atinge ceva mai vechi. Burnout →

Dacă ceea ce cauți ține mai degrabă de creșterea ta ca lider sau de îndeplinirea unor obiective și proiecte concrete, putem lucra împreună în paradigma coachingului sistemic.

Dacă te regăsești aici, scrie-mi →

Cui se adresează

Din ce se compune experiența mea

Sunt psiholog clinician (Cod RUP 36518) și psihoterapeut psihanalitic în formare. Lucrez dintr-o perspectivă psihanalitică: mă interesează nu doar ce se întâmplă acum între tine și celălalt, ci și ce aduce fiecare în relație din propria poveste.

Loialitatea, autonomia, iubirea și dorința au fost temele lucrării mele de licență în psihologie, „Loialitate și autonomie în relațiile adulte”, și ale disertației în psihanaliză, „Loialitate și sexualitate: Iubirea cu scop interzis”.

Cum decurge

  1. Îmi scrii prin formularul de mai jos sau pe email. Câteva rânduri sunt suficiente; nu e nevoie să explici totul.
  2. Îți răspund în 1–2 zile lucrătoare și stabilim împreună ora primei întâlniri.
  3. Prima întâlnire, de 45 de minute, la cabinet sau online, este dedicată înțelegerii situației. Abia apoi decidem împreună dacă și cum continuăm.

Cadrul de lucru

Ședințele au 45 de minute și se desfășoară la cabinet sau online: individual sau, pentru cupluri, cu ambii parteneri. Tarif: 250 lei / ședință individuală; 300 lei / ședință de cuplu.

Prima întâlnire

Scrie-mi câteva rânduri despre ce te aduce. Nu e nevoie să explici totul.

Datele sunt folosite doar pentru a-ți răspunde. Nu e nevoie să scrii pe larg sau să îmi dai detalii personale. Politica de confidențialitate

Sau scrie-mi direct la radutudorache@protonmail.com.

Consilierea psihologică nu înlocuiește consultul psihiatric atunci când acesta este necesar.

Scrie-mi