Sprijin pentru familia copilului cu diabet de tip 1

Diagnosticul de diabet de tip 1 nu se dă doar copilului, ci, în bună măsură, acesta se dă întregii familii. Într-o singură zi obiceiurile, somnul, planurile, felul în care părinții se raportează unul la altul și la copil, sunt schimbate.

Medicul diabetolog te ajută cu sfaturi legate de glicemie, de insulină și de dispozitivele medicale; deciziile despre tratament rămân ale lui. Dar ce se întâmplă psihic cu părinții, cu copilul, cu frații și cu relația de cuplu, atunci când vigilența devine permanentă iar boala se instalează în centrul vieții de familie?

Ca psiholog și tată, după 12 ani de diabet de tip 1 al propriului copil, sunt aici pentru a te ajuta să traversezi această încercare.

Arii de lucru

Primirea diagnosticului și travaliul de acceptare

Diagnosticul produce o ruptură. Există un „înainte” și un „după”. Părinții descriu adesea o stare care seamănă cu doliul pentru copilul sănătos pe care credeau că îl au, pentru viața pe care și-o imaginaseră. Este o pierdere reală, care are nevoie de timp și de un cadru în care să poată fi spusă, fără ca cineva să grăbească „acceptarea”.

Reorganizarea vieții de familie

Alimentația, orarul, vacanțele, sportul, ieșirile, totul trece prin filtrul unui calcul permanent. Această reorganizare are un cost psihic care rareori e recunoscut, pentru că e mascat de eficiență: familia funcționează, deci pare că e bine.

Relația de cuplu

Boala cronică a unui copil pune presiune pe cuplul parental într-un mod specific. Apar diviziuni de rol, unul dintre părinți devine „cel tehnic”, celălalt „cel emoțional”, apar reproșuri tăcute privind vigilența, apare epuizarea care erodează intimitatea. Acum, mai mult decât niciodată, protejarea relației de cuplu nu mai este un lux, ci una dintre condițiile esențiale pentru ca familia să reziste pe termen lung.

Dispozitivele medicale și corpul copilului

Senzorii, pompele și sistemele de tip pancreas artificial schimbă viața în bine, dar aduc și o întrebare dificilă: ce înseamnă pentru un copil, și mai ales pentru un adolescent, să poarte permanent pe corp un obiect vizibil care îl marchează ca fiind diferit? Relația cu propriul corp, cu imaginea de sine, cu privirea celorlalți și cu (ne)acceptarea din partea acestora creează un conflict interior important, care trebuie depășit.

Somnul, supravegherea și frica de hipoglicemie

Nopțile întrerupte, alarmele, verificările, teama de hipoglicemie instalează în părinți o stare de alertă care nu dispare nici atunci când totul e sub control. Această hipervigilență permanentă are efecte reale asupra sănătății psihice a părintelui și, indirect, asupra copilului, care o percepe și o interiorizează.

Școala, excluderea și bullyingul

Copilul cu diabet este vizibil, este altfel. El își măsoară frecvent glicemia, mănâncă la ore neobișnuite, poartă dispozitive, uneori lipsește. De aici se nasc excluderea, tachinarea, uneori bullyingul. Lucrăm atât cu trăirea copilului, cât și cu poziția părintelui în relația cu școala.

Autonomia adolescentului

Trecerea responsabilității de la părinte la adolescent este unul dintre momentele cele mai delicate. Adolescentul are nevoie să se desprindă, iar boala cere control; conflictul dintre aceste două nevoi poate deveni intens, uneori cu revolte împotriva tratamentului. Este o etapă în care merită să ai aproape un psiholog care te poate însoți.

Cui se adresează

• Părinților și cuplurilor parentale - individual sau împreună, pentru elaborarea trăirilor care nu au unde să fie spuse și pentru adresarea tensiunilor specifice apărute după diagnostic
• Copiilor și adolescenților - pentru raportul cu boala, cu corpul și cu ceilalți
• Fraților - copiii care rămân adesea în plan secund, într-o familie organizată în jurul unei urgențe permanente

Din ce se compune experiența mea

Pregătirea mea este cea de psiholog clinician și psihoterapeut psihanalitic în formare. La aceasta se adaugă experiența de părinte al unui copil diagnosticat cu diabet de tip 1 la vârsta de cinci ani și ajuns astăzi în adolescență, deci douăsprezece ani de conviețuire cu această realitate, de la primele nopți nedormite până la negocierea autonomiei.

Această experiență nu înlocuiește competența profesională, dar schimbă calitatea ascultării. Nu va trebui să explici de la zero ce înseamnă o alarmă la trei dimineața, ce se întâmplă înaintea unei tabere școlare sau de ce o discuție despre un senzor poate ajunge un conflict despre libertate.

Cadrul de lucru

Ședințele au 45 de minute și se desfășoară la cabinet sau online. Prima întâlnire este dedicată înțelegerii situației familiei și stabilirii împreună a formei de lucru potrivite: individual, în cuplu sau alternativ.